Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei, este aşteptat săptămâna viitoare să semneze decretele prin care îi lasă fără doctorate pe Petre Tobă, fostul ministru al Internelor, şi pe Florentin Pandele, primarul de la Voluntari.

Mircea Dumitru, ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice
Mircea Dumitru, ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice

Cei doi au fost găsiţi vinovaţi că şi-au plagiat lucrările, iar membrii CNATDCU au dat verdict clar împotriva lui Tobă şi Pandele. Cei doi au contestat în instanţă deciziile respective. Culmea este că reprezentanţii Ministerului Educaţiei au descoperit că plângerea formulată de Tobă este, de asemenea, una plagiată, fostul ministru al Internelor prezentând mai multe pasaje care fac referire la legislaţia în vigoare, fără a menţiona sursa citată.

Mesajul final al Ministerului Educaţiei este clar: “Comisia de specialitate care a analizat contestaţiile formulate de dl. Florentin Pandele şi dl. Petre Tobă a constatat că acestea nu se susţin, prin urmare ambele au fost respinse. Conform procedurii, comisia juridică va lua act de această decizie şi după ce va da avizul, raportul complet va ajunge la ministrul Educaţiei. Asta înseamna că, cel mai probabil, la începutul săptămânii viitoare Mircea Dumitru va semna cele două ordine de retragere a titlului de doctor obţinute de Petre Tobă şi Florentin Pandele”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version