Guvernul a modificat vineri, prontr-o Ordonanță de Urgență, articolului VIII, alineatul (3) din  OUG nr. 96/2016 pentru modificarea si completarea unor acte normative în domeniile educației, cercetării, formării profesionale și sănătății, astfel încât școlile doctorale să își mențină acreditarea până la realizarea procesului de evaluare periodică, dar nu mai târziu de 1 octombrie 2019.

Revizuirea prevederilor legale în acest domeniu a fost luată la solicitarea Consiliului Național al Rectorilor.

“Extinderea temporară a acreditării școlilor doctorale până la realizarea procesului de evaluare periodică, dar nu mai târziu de 1 octombrie  2019,  era necesară pentru ca acestea să poată organiza examene de finalizare a studiilor doctorale și să poată emite diplome și titluri universitare recunoscute de către Ministerul Educației Naționale, acestea două reprezentând atribute specifice ale acreditării, conform cadrului normativ în vigoare”, precizează Executivul.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version