La câteva zile după moartea de rujeolă a trei copii nevaccinați, Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Guvern (HG) care prevede, printre altele, că toți furnizorii de servicii medicale care se ocupă cu vaccinarea, indiferent dacă sunt din sistemul public sau privat și indiferent de casa de asigurări de sănătate cu care au încheiat contract, sunt obligați să se înregistreze ca furnizori de servicii medicale de vaccinare în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV).

vaccin 02

“RENV constituie unicul instrument de înregistrare a furnizorilor de servicii de vaccinare. Excepția este constituită de situațiile epidemiologice speciale, când Ministerul Sănătății poate decide alt sistem de raportare și înregistrare”, se precizează în proiect.

Cei care oferă servicii de vaccinare au obligația de a introduce datele solicitate în RENV, în termen de maxim 7 zile de la data administrării, dar nu mai târziu de ultima zi calendaristică a lunii, pentru toate persoanele vaccinate.

“La prima înregistrare în RENV a unui copil, se vor introduce și vaccinările efectuate anterior, indiferent dacă acest copil a fost vaccinat de utilizatorul respectiv sau de către un alt medic vaccinator, în baza adeverinței de vaccinare. Toți furnizorii de servicii medicale din Romania, cu excepția medicilor din maternități, au obligativitatea de a elibera dovadă de vaccinare cuprinzând datele aferente fiecărei vaccinări efectuate”, mai prevede proiectul.

RENV se află în proprietatea și în administrarea Institutului Național de Sănătate Publică, prin Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.

Amenzi

Nerespectarea de către furnizorii de servicii medicale care prestează servicii de vaccinare a obligațiilor prevăzute constituie contravenții și se sancționează cu avertisment la prima constatare, cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei la a doua constatare, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei la a treia și următoarele constatări.

Orice secție de neonatologie/maternitate are următoarele obligații/responsabilități:

  • solicitarea la înființare prin intermediul direcțiilor de sănătate publică județene și a Municipiului București a datelor de acces în RENV și actualizarea datelor înscrise în rubrica “Contul meu” de fiecare dată când apar modificări
  • desemnarea unei persoane responsabile cu introducerea datelor în RENV, precum și a unui înlocuitor
  • introducerea datelor în RENV, folosindu-se datele de acces unice ale maternității respective, prin completarea tuturor variabilelor obligatorii solicitate de sistem în fișa copilului, respectiv vaccinările, în maxim 7 zile de la efectuare, dar cel mai târziu în ultima zi a lunii calendaristice.

În cazul în care copilul este transferat în altă maternitate, aceasta va completa datele despre vaccinări doar în carnetul de vaccinări care va fi pus la dispoziția aparținătorilor pentru prezentarea la medicul de familie al copilului și completarea datelor în RENV.

Medicii de familie vaccinatori au următoarele responsabilități:

  • actualizează lista proprie din RENV în funcție de mișcarea asiguraților din lista proprie aflată în evidența Casei de Asigurări de Sănătate
  • verificarea corectitudinii datelor afișate referitoare la recepția vaccinurilor operate în RENV de către Direcțiile de Sănătate Publică județene și a Municipiului București și confirmarea acestora
  • completarea lunară a formularului de utilizare a vaccinurilor
  • întocmește necesarul de vaccin în format electronic și îl transmite Direcțiilor de Sănătate Publică județene și a Municipiului București
  • întocmește rapoarte necesare evaluării activității proprii și analizează cauzele nevaccinării
  • realizează catagrafia persoanelor eligibile la vaccinare în format electronic și o transmite DSP-urilor
  • realizează catagrafia persoanelor eligibile la vaccinare, datele privind administrarea vaccinurilor, rapoartele lunare, repartiția lunară a vaccinului, stocurile se vor transmite atât prin intermediul RENV-ului, cât și în formatul oficial stabilit.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version