Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat luni, după ce Guvernul Ciucă a introdus într-o nouă Ordonanță de urgență (OUG), în a patra săptămă de grevă generală în învățământ, creșterile salariale cerute de protestatari.

UPDATE! Sindicatele din Educație suspendă greva, profesorii acuză liderii de trădare. Ciucă grăbește noua OUG și demisia pentru rotativă

„Astăzi, Guvernul României a adopta două OUG, care oferă garanțiile solicitate de către reprezentanții cadrelor didactice pentru a avea încredere că rolul lor va fi recunoscut, atât prin legea salarizării unitare, cât și prin reformele ce survin prin adoptarea de către Guvern a noilor legi ale Educației.

Avem toate elementele de care avem nevoie: susținerea societății, un pachet nou al legilor Educației, o finanțare fără precedent, care pe lângă investițiile în infrastructură, care sunt foarte importante, pune respectul pentru profesia didactică și oamenii școlii în centrul procesului de a creiona educația așa cum au nevoie copiii țării.

Prima OUG se referă la creșterile salariale care pe medie sunt de peste 25%. E de remarcat că prin mecanismul pe care OUG îl pune în practică, vorbim de creșteri mai mari pentru debutanți.

O a doua chestiune importantă se referă la garanțiile conform cărora viitoarea lege a salarizării va avea ca bază de plecare salariul debutanților sau al asitentului universitar plecând de la minimum salariului mediu brut pe economie.

Tot astăzi a fost adoptat un al doilea act normativ, OUG privind acordarea de prime didactice pentru personalul didactic si didactic auxiliar, dar si acordarea vizavi de cariera didactică a primelor pentru personalul nedidactic.

Ministerul Educaţiei a luat toate măsurile pentru a menţine o stare de normalitate a calendarului şcolar şi pentru a nu amâna examenele naţionale, atât de importante pentru ca elevii să poată să-şi urmeze parcursul educaţional. În acest moment, odată cu anunţarea suspendării mişcării de protest, cadrele didactice se întorc în şcoli şi procesele educaţionale revin la normal, urmând ca, aşa cum am anunţat în cursul briefingului de ieri, să urmeze toate etapele fireşti: încheierea situaţiei şcolare, Evaluarea Naţională care începe cu probele scrise de luni, 19 iunie, şi apoi probele scrise ale examenului de Bacalaureat, cu echivalarea probelor de competenţe cu mediile de pe parcursul liceului.

Le mulțumim părinților care au fost alături de elevi în această perioadă, le spunem elevilor că suntem alături de ei, că înțelegem stresul prin care au trecut în ultima perioadă, dar ceea ce avem acum prin aceste acte este un sprijin ca echitatea și calitatea în sistemul educațional să fie la un alt nivel.”

La rândul său, ministrul Muncii, Marius Budăi, prezent la briefingul de presă, a declarat:

„Ordonanţa de Urgenţă a fost scrisă ieri, iar astăzi a fost în circuitul de avizare la ministerele co-iniţiatoare, în primul rând Ministerul Muncii, Ministerul Educaţiei, vicepremierul Guvernului, Sorin Grindeanu, precum şi Ministerul Justiţiei şi Ministerul de Finanţe, după care s-a trimis Ordonanţă la Consiliul Economic Social. Vreau să clarific un aspect: discuţiile care au fost înainte de şedinţă, şi anume prezenţa Ordonanţei de Urgenţă sau propunerea pentru Ordonanţa de Urgenţă pe ordinea de zi, la capitolul analize, este o procedură legală care atunci când eşti pe parcursul de avizare cu un act normativ, până îţi vine avizarea finală, o ţii în analiză. Dacă ai avizarea finală până la începerea şedinţei se poate trece pe ordinea de zi, dacă nu se discută în primă lectură, după care se aprobă în şedinţa următoare. Astăzi s-au majorat grilele salariale pentru personalul didactic şi didactic auxiliar cu suma de 1.300 lei pe brut, ce reprezintă în medie puţin peste 25%.

Majorările aprobate sunt cuprinse în noua Ordonanţă, care va fi publicată luni în Monitorul Oficial.

Toate aceste lucruri sunt prevăzute în Ordonanţă, precum şi în corpul Ordonanţei s-a făcut şi s-a înţeles de către coaliţie această solicitare a cadrelor didactice, astfel încât să avem acea asumare clară a coaliţiei asupra a ce se întâmplă pe viitor cu Legea salarizării, şi anume principiul de la care se pleacă: discutăm Legea salarizării cu prevederea că salariul debutantului sau a asistentului universitar va porni de la salariul mediu brut pe ţară utilizat la fundamentare a bugetului asigurărilor sociale de stat. Au fost o serie de acte normative care au demonstrat, până la urmă, intenţia coaliţiei politice care susţine actualul Guvern al României de a rezolva pe cât posibil toate solicitările din învăţământ şi mai ales gândindu-ne şi la cei peste trei milioane de copii şi la părinţii lor.

Sporurile se vor adăuga peste acești 1300 de lei brut”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version