Şcolile profesionale, pentru care Guvernul a stopat anul acesta creșterea locurilor,  reprezintă o şansă pentru mulţi tineri dar şi pentru dezvoltarea industriei, însă numărul lor este foarte mic în România, în ciuda criticilor tot mai dese ale investitorii străini.

elevi-practica-dacia-meserie-uzina1

Statisticile arată că numai 20% dintre elevi se înscriu la o şcoală profesională, în timp ce în Germania ponderea lor trece de 70%.

Marii angajatori spun că orientarea corectă a tinerilor încă din timpul şcolii ar rezolva problema lipsei de personal cu care se confruntă companii din zona industrială, dar şi firme din servicii.

“Sunt mulţi tineri care nu au luat bacalaureatul – numai 50.000 anul acesta – şi se află într-o situaţie în care nu ştiu încotro să se îndrepte, fiindcă nu au alternativă. Unii poate ar fi interesaţi să aibă un job, o meserie. Dar ce şanse au în clipa de faţă? Se pot duce undeva să facă un curs de formare adulţi, care costă, sau pot merge la unele finanţate din fonduri europene. Mai sunt unele cursuri pe care le fac companiile de la care ar avea certitudinea unui loc de muncă. Dar şi aici sunt multe situaţii nelalocul lor, pentru că ajung să facă un curs de formare pentru o calificare pe care deja o au dacă au absolvit liceul industrial”, a declarat Alexandru Blemovici, directorul general al producătorului de componente auto Schaeffler, companie cu 4.000 de angajaţi pe plan local.

Compania are o nevoie acută de operatori pe maşini cu comandă numerică, iar Blemovici admite că acum este, în mod clar, o perioadă mai fierbinte decât în trecut, deoarece candidaţii se găsesc din ce în ce mai greu, în timp ce o înrăutăţire se simte şi din punctul de vedere al fluctuaţiei de personal.

“Ştiu că există operatori cu şcoală profesională care pot opera o maşină pe comandă numerică şi care ajung să câştige un salariu brut de 1.000 de euro. Sigur, în Germania sau în Israel salariile sunt mai mari pe aceste posturi. Dar eu cred că dacă punem în balanţă plusurile şi minusurile, cei 600 – 700 de euro net încep să reprezinte câştiguri interesante pentru oameni. Nu va obţine niciun operator banii aceştia din prima zi, dar măcar ştie care e ţinta la care poate ajunge”, mai precizat directorul companiei Schaeffler.

Guvernul a stopat creșterea locurilor la școlile profesionale

În ciuda crizei acute de meseriași pe piață, Guvernul nu a mai crescut cifra de școlarizare pentru învățământul preuniversitar profesional și tehnic alocată anului școlar 2016-2017, așa cum au făcut guvernele anterioare din 2011 până în 2015.

Astfel, vor fi tot 65.000 de locuri, ca anul acesta.

Argumentul fostului ministru Adrian Curaj a fost că ”cifra este fundamentată de analiza nevoilor de calificări ale agenţilor economici pe baza structurii cererii potenţiale, pe domenii de formare profesională din învăţământul profesional şi tehnic, în perspectiva anului 2020”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version