Simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat au fost amânate, printr-o decizie luată marți de Ministerul Educației și Cercetării, după  închiderii școlilor și liceelor, din cauza epidemiei cu coronavirus.

Numărul elevilor care vor sta acasă este de aproximativ 3 milioane.

Iată și alte măsuri decise de ministrul Monica Anisie și transmise inspectoratelor școlare, în cadrul videoconferinței de marți:

  • 1. Simulările pentru Evaluarea Națională, examenul de Bacalaureat, dar și diferite probe practice sau diverse concursuri se vor amâna până la o dată care va fi comunicată ulterior.
  • 2. Înscrierea pentru clasa pregătitoare se va realiza în continuare, online, iar validarea înscrierii se va prelungi cu o săptămână, după deschiderea școlilor. Totodată, și activitatea de evaluare psihosomatică pentru clasa pregătitoare se va amâna până după reluarea cursurilor.
  • 3. Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ vor decide modalitatea legală de recuperare a procesului educațional afectat de suspendarea cursurilor în perioada 11-22 martie 2020.
  • 4. Ministerul Educației și Cercetării încurajează realizarea de cursuri-suport pentru elevi, asistate de tehnologie. Chiar dacă ele nu înlocuiesc cursurile clasice, acestea au rolul de a menține comunicarea între elevi și cadrele didactice.
  • 5. Toate activitățile extrașcolare sunt și acestea anulate până la o dată care va fi comunicată ulterior.
  • 6. Activitățile din cadrul programului „Școală după școală” (afterschool) care funcționează în unitățile de învățământ de stat sau particulare se vor suspenda pe această perioadă.
  • 7. De asemenea, conform hotărârii CNSSU, programele de studii privind schimbul de experiență, respectiv stagiile de practică în spitale ale studenților și cursanților școlilor postliceale sanitare se suspendă până la data de 31.03.2020, dacă nu au fost începute anterior datei adoptării prezentei hotărâri (nr.6/09.03.2020).
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version