După povestea cu Spitalul de Arşi, din Bucureşti, şi problemele descoperite la Spitalul Bagdasar-Arseni, iată că tot mai multă lume prinde curaj şi dă în vileag problemele descoperite în diferite unităţi spitaliceşti.

sursa foto institutiimedicale.ro
sursa foto institutiimedicale.ro

Ultima instituţie pe listă este Spitalul Municipal din Sighişoara. Jurnalistul Cătălin Tolontan publică pe tolo.ro o nouă poveste incredibilă despre tot ce înseamnă sistem public de sănătate şi mentalitatea oamenilor.

Conform sursei amintite s-a primit o înregistrare trimisă de o pacientă internată la Spitalul Municipal cu o criză de astm.

“Mi s-a părut revoltător că în secţia unde ar trebui să fie totul OK, nu am pretenţia impecabilului, era plin de mucegai, pernele «apretate» de jeg şi sânge uscat, un miros urât şi pereţii scorojiţi. Stăteam turceşte în pat, altfel nu aveam cum. Totul era infect, totul mirosea îngrozitor de urât”, a fost mesajul transmis de Ionela Maior.

Culmea este că au apărut informaţii conform cărora medicul Aurelia Maşca s-ar fi interesat special pentru a afla identitatea femeii şi a face presiuni asupra ei pentru ca imaginile să fie şterse.

“Doamna doctor Aurelia Maşca, directorul spitalului, a sunat la locul meu de muncă şi la apropiaţii mei ca să mă determine să şterg imaginile de pe Facebook. Managerul a dat vina pe directorul medical, pe medici, toţi erau de vină, numai ea nu”, spune pacienta.

Contactată de oamenii lui Cătălin Tolontan, Aurelia Maşca reclamă faptul că ea de fapt este o victimă în această poveste şi că pacienta respectivă ar avea interes să o compromită.

Totuşi, în discursul avut, doctorul prezintă mai multe contradicţii şi practic nu face decât să încerce discreditarea pacientei. Pe de o parte, medicul spune că “nu este adevărat că am sunat-o la locul de muncă. Şi dacă o sunam, ce? Scotea pozele?”. Pe de altă parte, femeia recunoaşte că “am sunat, într-adevăr, unii oameni pentru a afla cine este ea cu adevărat”.

În plus, medicul nu recunoaşte problemele pentru ca ulterior să spună că, de fapt, clădirea respectivă este atât de deteriorată pentru că datează din 1898 şi urmează a fi închisă.

Întreaga poveste o găsiţi AICI.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version