Trimis în judecată de DNA pentru constituire de grup infracţional organizat, luare de mită şi spălare de bani, primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a revenit la locul de muncă de la Spitalul Universitar de Urgență București, dar nu ca manager, ci în secția de chirurgie unde îşi desfăşura activitatea înainte de 2008, când a fost ales la conducerea Primăriei Bucureştilor.

oprescu spital

“S-a întors. Este echipat. Lucrează la aceeași secție de la etajul 6, unde își desfășura activitatea și înainte”, au declarat miercuri, pentru Agerpres, surse medicale.

Legea îi permite acest lucru penalului Oprescu, după ce, săptămâna trecută, Curtea de Apel București i-a admis cererea de înlocuire a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Oprescu are doar următoarele obligații: să nu depășească limita teritorială a municipiului București; să se deplaseze doar la Spitalul Universitar de Urgență București, magazine alimentare și farmacii de pe raza sectorului 1 sau unități spitalicești din București; să nu se apropie de ceilalți inculpați sau martori din dosar; să nu exercite funcția de primar; să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice.

Dosarul a fot trimis în judecată pe 20 noiembrie 2015 iar alături de Sorin Oprescu a fost deferiţi justiţiei 8 complici. Printre aceştia se numără Bogdan Popa – fost director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești și, ulterior, al Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane, Mircea Octavian Constantinescu – directorul Direcției Economice din Primăria Generală a Capitalei, Florin Șupeală – director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești, Claudiu Bengalici – administrator al unei societăți comerciale, Cristian Stanca (fostul său șofer şi mâna sa dreaptă la luat mită) şi Ruxandra Avasiloae – director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești.

Până la sentinţa definitivă, Oprescu va fi coleg cu foştii săi subalterni de la spital şi, evident, va fi plătit din bani publici.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version