Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Din 15 mai se elimină mască în exterior și carantina de noaptea / Agenţii comerciali revin la programul liber /   

Breaking News:

Plumb decide vineri asupra noilor subiecte la BAC, după întâlnirea cu profesorii și părinții

Ministrul interimar al Educației, Rovana Plumb, se întâlnește vineri, între orele 12:30 – 14:00, cu reprezentanții profesorilor, părinților și ai elevilor, pe tema noilor modele de subiecte pentru examenele din anul 2019 (Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și Bacalaureat), și va decide apoi asupra menținerii sau eliminării acestora.

“Întâlnirea are ca obiect găsirea celor mai bune soluții, astfel încât noile tipuri de subiecte să ofere o evaluare obiectivă a cunoștințelor candidaților, în concordanță cu programa școlară și cu prevederile legale în vigoare”, se arată într-un comunicat al MEN transmis redacției.

Elaborarea modelelor de subiecte pentru examenele din anul 2019 va ține cont și de opiniile rezultate în urma acestei consultări. Ulterior, noile modele de subiecte vor fi postate pe site-ul subiecte.edu.ro.

Ministrul demisionar al Educației, Valentin Popa, a recunoscut că ideea noilor subiecte îi aparține.

28 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv