Luni a avut loc prima întâlnire de lucru în campania „Nu sunteți singuri. Împreună oprim violența din școli”.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au convenit cu partenerii din sistem sprijinirea activităţilor de consiliere individuală şi de grup pentru victime, agresori şi martori, organizarea de sesiuni de lucru cu Ministerul Afacerilor Interne, cu Ministerul Familiei şi cu alte instituţii sau specialişti cu competenţe în domeniu, pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ şi a programelor de susţinere a victimelor actelor de violenţă în familie şi în şcoli.

De asemenea, s-a agreat modificarea Statutului Elevului, prin completarea listei de obiecte interzise în şcoli.

Amintim că Ministerul Educației a invitat la dezbatere vineri, în sistem videoconferință, reprezentanții inspectoratelor școlare și ai Centrelor Județene de Resurse și Asistență Educațională, pentru a discuta propunerile privind îmbunătățirea implementării obiectivelor Planului Național Comun de Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic, exemplele de bune practici la nivelul unităților de învățământ și despre identificarea unităților de învățământ cu risc major de producere a actelor de violență.

La întâlnire au participat Cornelia Popa Stavri, secretar general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Marius Ovidiu Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”, Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar – FNAP-IP şi Robert Avram, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Din partea Ministerului Educaţiei, alături de ministrul Ligia Deca, au fost prezenţi secretarii de stat Sorin Ion şi Florian Lixandru, Tania Irimia – director al Direcţiei generale învăţământ preuniversitar, Corina Popa – purtător de cuvânt şi Gabriela Burungiu – consilier. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version