Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit miercuri la Palatul Cotroceni pe Alteța Sa Regală Charles, Prinț de Wales, aflat în vizită privată în România.

“Președintele Klaus Iohannis a evocat excelenta vizită oficială efectuată anul trecut de către ASR Prințul de Wales şi a apreciat, încă o dată, dedicaţia şi implicarea Alteței Sale Regale în activități caritabile în România și în promovarea frumuseții naturale, a tradițiilor autentice și a biodiversității mediului rural românesc. În context, Președintele României a salutat recenta prezență a ASR Prințul de Wales la sediul Institutului Cultural Român de la Londra, pentru a vizita expoziția care celebrează unicitatea și extraordinara diversitate a patrimoniului natural românesc, proiect realizat în colaborare cu Fundația Prințul de Wales”, precizează Administrația Prezidențială.

“Cei doi interlocutori au reiterat nivelul foarte bun al Parteneriatului Strategic dintre cele două țări, care are la bază cooperarea intensificată în domeniul economic și în cel al securității. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat contribuția concretă a forțelor armate britanice la asigurarea securității regionale”, se mai arată în comunicatul Președinției.

Președintele României a reconfirmat, totodată, rolul de liant al relației bilaterale reprezentat de comunitatea de români care trăiește și lucrează în Marea Britanie.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version