La puțin timp de la anunțarea grevei în Sectorul 6 al Capitalei, profesorii au suspendat protestul.

Ministrul Educației Pavel Năstase

“În urma centralizării datelor primite de la sindicatele afiliate, reiese că 45,67 % din totalul membrilor de sindicat F.S.L.I. au spus ”DA” pentru grevă generală, începând cu data de 12 iunie 2017, un număr de 27 de sindicate afiliate având între 50% şi 86% opţiune pentru această formă de protest”, se arată într-un comunicat de presă al federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

Prin urmare, nu sunt întrunite condiţiile legale de a declanşa greva generală la nivelul tuturor sindicatelor afiliate la FSLI.

Sindicaliştii transmit însă că faptul că nemulţumirea salariaţilor din învăţământ faţă de legea salarizării este una profundă în continuare şi că guvernanţii ar trebui să ia în calcul faptul că pot fi reluate după începerea anului şcolar 2017-2018.

Ministrul Educației, Pavel năstase, a declarat: “Să nu-i mai incităm pe copii şi pe părinţi să nu trimită copiii la şcoală, că asta se întâmplă în momentul de faţă. Sunt câţiva lideri de sindicat care fac acest lucru. Suntem la sfârşit de an şcolar, avem examenele de finalizare. Eu cred că programul de guvernare PSD-ALDE a promovat foarte multe măsuri care sunt în favoarea şcolii şi trebuie să avem răbdare să le etapizăm. Nu putem să le facem pe toate odată“.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version