Spitalul Colentina a intrat în colaps, după ce doi dintre cei mai importanți medici, Ionuț Gobej și Dorin Bica, și-au anunțat demisiile luni dimineața.

Cei doi au ținut astfel să protesteze împotriva politicii duse de managerul Silvi Ifrim, despre care susțin că în cele opt luni de când a preluat șefia spitalului l-a pus pe butuci.

Gobej și Bica se plâng că au fost obligați să refuze zeci de cazuri din lipsa de personal și a materialelor și a tehnicii avute la dispoziție.

Convinsă că poate dezamorsa conflictul, Gabriela Firea i-a convocat luni seara la discuții pe cei doi medici. Imediat a fost acuzată că, de fapt, nu vrea decât să-și facă imagine pentru că oricum ea este cea care o susține pe Silvi Ifrim în fruntea spitalului.

Iar soluțiile oferite de Firea par să dea apă la moară cârcotașilor. Mai întâi, a încercat să le închidă gura doctorilor oferindu-i posibilitatea lui Gobej de a prelua șefia secției de neurochirurgie în cadrul căreia activează.

Apoi, le-a solicitat acestora să propună un nou director medical interimar. Însă nicio vorbă despre un nou manager sau eventuala îndepărtare a lui Silvi Ifrim.

În cele din urmă, Firea a dat-o pe cifre și a încercat să-i îmbuneze pe medici cu “sumele importante pe care le-am alocat deja pentru dezvoltarea celor 19 spitale care se află în subordinea noastră. Pentru că pentru noi, ca și pentru medici, primează binele cetățeanului”.

Medicii au solicitat timp de gândire pentru a stabili dacă se merită revenirea lor pe funcții și implicarea în proiectul megaspitalului Metropolitan.

În timp ce Firea susține că “nu e cazul să vorbim acum despre înlocuirea unui manager în condițiile în care oricum în curând se vor organiza concursuri de ocupare a posturilor de manager pentru toate cele 19 spitale aflate în subordinea noastră și oricum așteptăm un raport complet al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version