Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat joi contractele de finanţare pentru infrastructură spitalicească nouă prin PNRR.

Contractele de finanţare sunt pentru spitalele militare din Sibiu, Piteşti, Craiova – pavilion politraumă, Braşov – pavilion politraumă, pentru Centrul de diagnostic şi tratament al Tuberculozei Zerlendi, Bucureşti – spital nou, Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, Centrul de Psihiatrie pediatrică în incinta Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, o policlinică municipală cu specializarea cardiologie şi oncologie la Constanţa, dar şi pentru construirea unui corp nou – Departament sănătatea mamei şi copilului – la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Constanţa.

Semnarea a avut loc în Amfiteatrul Ambulatoriului Clinic Integrat al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC).

„Este un moment important în drumul nostru început în anul 2022 de investiţii accelerate în sistemul de sănătate din România. Echipa Ministerului Sănătăţii a făcut tot ce a putut astfel încât toate aceste proiecte să fie finanţabile şi finanţate la timp nu numai pentru asistenţa medicală spitalicească, pentru toate tipurile de asistenţă medicală. (…) Programul de investiţii accelerate la Ministerul Sănătăţii este prioritar”, a afirmat Rafila.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version