Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și-a nuanțat, luni, declarațiile făcute în privința protecția în cazul variolei maimuței.

„Eu am recomandat utilizarea prezervativului sau chiar abstinenţa în situaţia raporturilor sau relaţiilor cu persoane întâmplătoare, cu persoane necunoscute. Am dat o astfel de recomandare în mod evident, fiind vorba de o boală care se transmite printr-un contact apropiat, prelungit, prin intermediul secreţiilor, calea de transmitere sexuală este una dintre cele importante la această boală şi evitarea relaţiilor cu persoane necunoscute este o măsură de protecţie individuală pe care putem să o luăm cu toţii cei care suntem, să spunem, la risc sau persoanele care sunt la risc pentru aşa ceva”, a spus Rafila, într-o conferinţă de presă.

Despre anchetele epidemiologice și faptul că al patrulea caz depistat în România este contact al primului caz, Rafila a spus că „pe măsură ce lucrurile progresează și se înmulţeşte numărul de cazuri, intrăm într-un soi de rutină şi în cazul acestei boli”.

„Repet, e sezonul estival, sunt multe evenimente în toată ţara, în Europa şi recomandarea aceasta de precauţie în alegerea partenerilor cred că trebuie să rămână în vigoare pentru ca să putem să ţinem lucrurile sub control”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version