Ministru Sănătății, Alexandru Rafila, vrea să impună un prag minim acceptabil pentru raportarea infecțiilor nosocomiale din spitale.

Un studiu de prevalență, realizat în anul 2017, a arătat că între raportarea spitalelor și corecție este o diferență de aproape trei ori.

Următorul studiu va avea loc la sfârșitul anului acesta, începutul anului viitor, a anunțat luni Rafila, iar pentru aceasta a luat un plan de măsuri, în ultimele șase luni, de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale.

Alexandru Rafila a precizat, într-o conferinţă de presă, că nu încurajează ascunderea acestor infecţii, ci raportarea lor, pentru a se cunoaşte „realitatea”.

„Au fost evaluați câțiva manageri, unii performează foarte bine și raportează 5-6% în proporție de infecții în indicatorii lor de performanță, nu există niciun fel de sancțiuni pentru raportarea acestor infecții. Am discutat cu secretarul de stat Adriana Pistoldacă nu ar fi util să includem în cadrul acestor indicatori un prag limită minim care este acceptabil pentru raportarea acestor infecții. Pentru ca astfel de povești auzim de foarte mult timp. Unii care zic ca nu au avut de 10-15 ani nicio infecție într-un spital, ceea ce este puțin credibil, având în vedere ceea ce se întâmplă la nivel global, ați văzut un studiu neutru, cum a fost studiul de prevalență de moment, a arătat că între raportarea inițială de 2% și corecție – 5,9% – este o diferență de aproape trei ori. Cel mai important este să avem pârghiile – un laborator competent și în paralel buna prescripție în ceea ce privește administrarea antibioticelor”, a spus Rafila.

Întrebat despre sancțiuni pentru managerii care nu raportează corect infecțiile asociate asistenței medicale în spitale, Rafila a arătat că „există deja reglementarea bolilor transmisibile, între aceste boli sunt și infecțiile asociate asistenței medicale, sancțiuni de natura pecuniară care sunt ascendente din punct de vedere al cuantumului  și care se aplică celor din unitatea sanitară care nu raportează astfel de infecții”.

Potrivit acestuia, ministerul vrea să asigure cadrul organizatoric şi profesional care să permită identificarea şi raportarea acestor infecţii:

„Trendul a fost crescător în 2021 şi 2022, cu o creştere cu 55% a gradului de raportare pe trimestrul unu al anului 2021 şi trimestrul unu al anului 2022. Încă suntem departe, dar lucrăm”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version