Statisticile spun că una din 4 femei are fibroame uterine. Aceste probleme sunt întâlnite cu precădere la femeile fără copii, trecute de 35 de ani.

fibrom
Remedii împotriva durerilor provocate de fribromul uterin

Fibromul uterin este o aglomerare anormală de mușchi și țesut fibros care crește lent în peretele uterin. Poate avea dimensiunea unui bob de mazăre sau poate fi cât o portocală, poate apărea izolat sau în grupuri. Cauza apariției fibroamelor este necunoscută, dar se crede că este o reacție anormală la hormonului estrogen, asocierea explicând și faptul că fibroamele se micșorează sau dispar după menopauză. Pentru a depista fibromul este necesar un consult medical, iar dacă acesta nu este dureros nu aveți nevoie de un tratament imediat.

Dacă aveți crampe puternice și durere sau senzație de apăsare în partea de jos a spatelui și în coapse în timpul menstruatiei, dacă simțiți nevoia de a urina mai des decât de obicei, dacă aveți un flux menstrual foarte redus ca volum sau dureri în timpul actului sexual, este indicat să consultați un specialist, pentru ca situația să nu se agraveze.

Există câteva remedii care pot calma simptomele dureroase ale fibromului:

*Masajul abdominal ușor cu ulei de levănțică, ulei de roiniță sau trandafir;

*Consumul redus de grăsimi saturate și proteine animale în favoarea unui consum mai mare de proteine și fibre vegetale. Acestea din urmă scad nivelul de estrogen și pot încetini formarea fibroamelor;

*Mișcarea stimulează circulația sanguină în pereții uterului și poate reduce durerile provocate de fibroame;

*Când fibroamele provoacă menstre dureroase, o infuzie din frunze de coacăz negru și frunze de zmeur poate ajuta;

*Hidroterapia poate reduce gravitatea simptomelor. Ameliorează circulația uterină stând în apă relativ rece până la coapse, timp de 2-3 minute, în fiecare dimineață.

„Iubește-ți V-ul!”

Mai m ulte informații legate de fibromul uterin, dar și despre alte probleme de sănătate ale femeilor găsiți pe www.iubestev-ul.ro- prima platformă educațională care își propune să informeze femeile cu privire la afecțiunile zonei intime, la modalitățile de prevenire și tratare ale acestora. Potrivit ultimelor statistici, 25% dintre femeile din România nu merg niciodată la ginecolog, aproximativ 23% din totalul femeilor merg o dată la trei ani la un consult, iar un procent de 70% dintre femei suferă cel puțin o dată în viață de o afecțiune intimă. „Discuțiile referitoare la zona intimă și sănătatea acesteia reprezintă un subiect tabu pentru multe dintre femei. Iubește-ți V-ul! este o campanie care îți dorește să treacă dincolo de orice bariere și să aducă în atenția tuturor femeilor cele mai importante subiecte privind sănătatea intimă” menționează Dorina Ene, managerul campaniei.

author avatar
Adrian Nicolae
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version