Ministerul Educației a publicat luni, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate la licee a absolvenților de clasa a VIII-a, în funcție de opțiunile pe care le-au scris în fișele de înscriere.

Totodată, a fost publicată lista locurilor care au rămas libere.

Astfel, dintre cei 114.115 elevi care au completat fişe de înscriere, au fost repartizaţi 112.809 elevi (98,85%), în funcție de una dintre opţiunile exprimate. 

Numărul total de opţiuni selectate de către candidaţi a fost de 1.660.253, ceea ce conduce la o medie de 14 opţiuni/elev.

Admiterea la liceu se face fără examen, pe baza mediei obținute de elev la Evaluarea Națională (contează 80% în admitere) și a mediei generale de absolvire a claselor V-VIII (20%). 

După ce află rezultatele, tinerii trebuie să își depună la liceul la care au fost admiși dosarul de înscriere, în perioada 10 – 13 iulie. 
 
Click pe Harta pentru a vedea Rezultatele repartizarii pe licee, scoli generale, lista specializarilor si specializarile ordonate dupa ultima medie

 

Nota: Redirectionarea se face catre portalul specializat admitere.edu.ro, unde listele pot fi sortate in ordine alfabetica sau dupa medie si chiar in functie de unitatea scolara absolvita de elev.

Primele 5 specializări la nivel național în funcție de ultima medie de admitere:

1. Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din București: Matematică-informatică – ultima medie de admitere – 9,91

2. Colegiul Naţional „Mircea Cel Bătrân” din Constanţa: Matematică-informatică – ultima medie de admitere – 9,85

3. Colegiul National „Fratii Buzești” Craiova: Științele naturii – ultima medie de admitere – 9,85

4. Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din București: Științele naturii – ultima medie de admitere – 9,84

5. Colegiul Naţional „B. P. Hașdeu” din Buzău: Matematică-informatică –  ultima medie de admitere – 9,78.

Primele 5 licee la nivel naţional, ordonate după cele mai mari medii de admitere, sunt următoarele:

1. Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti: 9,61 – ultima medie de admitere, 10 – prima medie de admitere

2. Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti: 9,57 – ultima medie de admitere, 10 – prima medie de admitere

3. Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti: 9,5o – ultima medie de admitere, 10 – prima medie de admitere

4. Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca: 9,45 – ultima medie de admitere, 10 – prima medie de admitere

5. Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Bucureşti: 9,45 – ultima medie de admitere, 10 – prima medie de admitere.

1.306 elevi nu au putut fi repartizaţi, deoarece nu au completat suficiente opţiuni care să le permită încadrarea într-o unitate de învăţământ liceal. 

Aceştia vor intra fie în etapa de soluționare a cazurilor speciale  (16-18 iulie), fie în a doua etapă a repartizării, programată în data de 7 septembrie, alături de absolvenții clasei a VIII-a care nu au participat în această etapă, care nu s-au înscris sau care nu au avut situația școlară încheiată înainte de această etapă.

Conform calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, în perioada 10 – 13 iulie candidații vor depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși. În perioada 16-18 iulie, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, dar și situațiile candidaţilor care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi ale candidaților care nu au participat deloc sau au participat, dar nu au fost repartizați computerizat.

În etapele premergătoare repartizării computerizate, au fost admişi în învăţământul liceal de stat, conform reglementărilor în vigoare, 12.014 elevi la specializări vocaţionale (dintre care 600 de elevi în învăţământul militar), 1.933 de elevi pe locurile speciale rezervate candidaţilor de etnie romă și 863 de elevi în învățământul special.

Alți 17.756 de elevi s-au înscris pentru învăţământul profesional.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version