Ministerul Sănătăţii a anunţat marți rezultatele preliminare al controlului efectuat la Serviciul de Ambulanţă şi la Spitalul de Urgenţă din Craiova privind intervenția în cazul morții fotbalistului Ilie Balaci.

„Rezultatele preliminare ale controalelor efectuate la Serviciul de Ambulanţă Craiova şi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova de Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii împreună cu reprezentanţi ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul MAI relevă faptul că au fost respectate procedurile în efectuarea intervenţiilor medicale în cazul lui Ilie Balaci”, se arată în comunicatul de presă.

Astfel, ambulanţele care au intervenit au fost dotate corespunzător, iar protocolul de resuscitare a fost respectat, fiind efectuată chiar o resuscitare prelungită.

Principala cauză a decesului lui Ilie Balaci a fost infarctul miocardic acut, însoţit de insuficienţă cardio-respiratorie, potrivit autopsiei.

Autopsia a fost făcută luni la Institutul de Medicină Legală Dolj, iar rezultatele au fost transmise organelor de cercetare penală.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version