Șase copii cu malformații grave au putut fi salvați în primele două luni ale acestui an cu fonduri strânse prin campanii umanitare desfășurate exclusiv în mediul online și intitulate sugestiv “Să fim oameni!”. 

salveaza o inima

Zeci de mii de oameni s-au alăturat inițiativei Asociației “Salvează o inimă”, ducând mesajul mai departe și donând din puținul pe care îl au, pentru a le oferi o șansă la viață micuților.

Primul care a fost operat este un bebeluș de 6 luni, pe nume Cosmin Iulian Rădulescu, născut cu o malformație gravă a inimii. Operația a avut loc în 19 ianuarie, la o clinică din Grecia. Totul a decurs foarte bine iar copilul se află în prezent în afara oricărui pericol.

În aceeași zi a fost operat și Gabriel Răzvan Fara, de 8 ani și jumătate, la Spitalul Monza. Băiatul s-a născut cu trei boli ale inimii: defect septal ventricular, defect septal atrial și insuficiență tricuspidiană. Intervenția chirurgicală a fost realizată de dr. Mircea Cotul și dr. anestezist Antonela Mureșan, iar malformațiile au fost corectate în totalitate.

O săptămână mai târziu, Andrei Emil Mihalcea, de 12 ani și 2 luni, care trăiește într-un centru special pentru copiii cu dizabilități, a fost operat pe cord deschis la Spitalul Monza. Și el s-a născut cu trei malformații ale inimii care necesitau intervenție chirurgicală, dar care a fost amânată până la această vârstă. După operația efectuată de doctorul Mircea Cotul, toate cele trei malformații au fost reparate în totalitate iar evoluția sa medicală a fost foarte bună.

Viața unui alt bebeluș a fost schimbată radical după alte 2 săptămâni. Este vorba de Gabriel Sitnic din Republica Moldova, în vârstă de doar un an și jumătate, care s-a născut cu o malformație gravă a inimii și care a primit indicație din partea doctorilor să fie operat urgent pe cord deschis. Părinții au ales Spitalul Monza, intervenția chirurgicală având loc în 9 februarie. După două zile de spitalizare în terapie intensivă, băiețelul a urmat recuperarea iar medicii au observat o evoluție foarte bună. Gabriel a fost externat la 8 zile de la operație, complet vindecat, fără tratament și fără restricții la efort în viitor.

Mediul online românesc a mai reușit o minune, donând pe platforma Asociației “Salvează o inimă”, în doar 4 zile, 10.000 de euro pentru salvarea Dariei Dima. În 24 februarie, fetița de 3 ani a fost operată pe creier, pentru extirparea unei tumori. Intervenția a fost efectuată la Brain Institute, din cadrul Spitalului Monza, de doctorul Sergiu Stoica. Rezultatele operației au fost bune iar Daria se poate bucura liniștită de copilărie alături de familia ei. În aceeași zi a fost operată Bianca Maria Gherman, de 5 ani și 7 luni, care suferea de defect septal atrial (DSA). Intervenția chirurgicală a fost realizată de dr. Mircea Cotul, la Spitalul Monza, iar fetița se recuperează rapid și sigur.

“A fost un început de an foarte bun și suntem încântați de toți oamenii care s-au mobilizat și au donat din puțin pe care îl au pentru salvarea acestor vieți. Într-adevăr, este foarte dureros când afli că există copii care se nasc cu malformații foarte grave, însă speranța reînvie când vezi că încă există umanitate și sunt mulți oameni dispuși să dea o mână de ajutor famiilor greu încercate. Românii, dar și străinii, au început să aibă mare încredere în noi deoarece oferim transparență totală, sumele donate fiind contorizate în timp real pe platforma noastră de donații, care între timp a devenit și cea mai mare platformă de donații online din România. Luna martie va fi și ea una foarte plină pentru organizația noastră, urmând să fie salvați și alți copii, pentru care demarăm campanii umanitare, pe www.salveazaoinima.ro”, declară, în comunicatul remis redacției, Vlad Plăcintă, președintele Asociației “Salvează o inimă”.

Asociația “Salvează o inimă”, înființată pe data de 17 decembrie 2012, a reușit să salveze până în prezent peste 60 de copii cu malformații grave. La campaniile umanitare organizate de Asociație s-au alăturat peste 50.000 de persoane și companii românești și internaționale. Pe platforma online s-au înregistrat donații de peste 500.000 de euro.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version