Într-o perioadă în care medicii români se înghesuie pentru a prinde contracte cât mai avantajoase în afara ţării, spitalul din Făgăraş a fost reabilitat cu ajutorul unui medic italian.

Erik Cocchetti (sursa foto fagarasultau.ro)

În condiţiile în care nimeni nu se înfigea pentru a prelua şefia acestei unităţi spitaliceşti, medicul italian Erik Cocchetti, 43 de ani, a preluat conducerea spitalului în urmă cu circa două luni.

Şi, după ce a dormit chiar în spital, alături de bolnavi, şi a împărţit cu aceştia mâncarea, Cocchetti a reuşit, conform fagarasultau.ro, să readucă unitatea pe linia de plutire.

A obţinut finanţări pentru dotarea spitalului cu aparatură modernă, a convins şi alţi medici italieni să se alăture proiectului său şi a atras chiar şi voluntari români.

Iar Cocchetti promite că nu se va opri aici. Ba chiar italianul, care este stomatolog de meserie, a decis să-şi doneze salariul de medic pentru utilarea spitalului şi vrea eliminarea mitei, organizarea spitalului pe sectoare şi creşterea grijii şi a respectului faţă de pacienţi.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version