Clinica de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” a înfiinţat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi.

 

Registrul va cuprinde date precum numărul arsurilor înregistrate la copii şi adulţi, locurile unde sunt tratate şi etiologia acestora, a declarat prof. dr. Dan Mircea Enescu, într-o conferinţă de presă.

El a anunţat că se lucrează la o nouă bancă de piele care trebuie să fie naţională sau regională. În opinia sa, ar fi de ajuns o bancă de ţesuturi, care să aibă piele.

Dan Mircea Enescu a punctat că, anual, în România, peste 10.000 de copii suferă arsuri care necesită asistenţă medicală de urgenţă, iar aproximativ 100 de copii şi tineri ajung în fiecare an în situaţii critice, care necesită luni sau chiar ani de internare, pentru tratament şi recuperare.

Pe de altă parte, el a anunţat că a coordonat o campanie de conştientizare privind arsurile la copii, în cadrul căreia au fost create şi distribuite materiale precum broşuri, flyere, o carte de benzi desenate educative, o revistă pentru adolescenţi, poveşti audio, un documentar, precum şi tutoriale video de prim-ajutor pentru a-i ajuta pe părinţi să îşi protejeze copiii de arsuri sau să intervină în eventualitatea unei arsuri şi că acestea pot fi consultate şi descărcate gratuit de pe site-ul oficial al campaniei, www.stop-arsuri.ro

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version