Alexandru Pițurcă, fiul antrenorului și fost selecționer al naționalei de fotbal, Victor Pițurcă, și șeful ROMARM, Gabriel Țuțu, fost ofițer SRI, au fost plasați sub control judiciar, în noaptea de marți spre miercuri, de un judecător de la Tribunalul București, care a respins propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă a acestora, în dosarul livrării măștilor neconforme către spitalele Ministerului Apărării (MApN).

Decizia nu este definitivă, astfel că poate fi contestată de DNA.

Stenogramele din dosarul DNA surprind modalitatea în care cei implicați în dosarul măștilor contrafăcute ar fi stabilit modul în care vor acționa, dar și cum vor fi împărțiți banii. 

Gabriel Țuțu

Potrivit documentului DNA, publicat de SpyNews, Gabriel Țuțu a purtat mai multe conversații cu martorul Neacșu Ionel în vederea semnării contractului de achiziționare a măștilor medicale.  Firma lui Neacșu este cea cu care Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02464, București a încheiat contractul de furnizare a măștilor medicale.

GABRIEL ȚUȚU: Am uitat să vă întreb numele firmei (emoticon)

NEACȘU IONEL: Helios DentserV SRL

GABRIEL ȚUȚU: Ok

GABRIEL ȚUȚU: Mulțumesc

NEACȘU IONEL: Cu drag 

NEACȘU IONEL: Măsură pe care mi-ai trimis-o se aplică și nu se aplică

GABRIEL ȚUȚU: Păi e obligatorie

GABRIEL ȚUȚU: Mai ales dacă beneficiarul este instituție de stat

NEACȘU IONEL: Poate doar așa..

GABRIEL ȚUȚU: Mergem cu contractul cu MApN și se aplică sigur

NEACȘU IONEL: La privați… nu prea

GABRIEL ȚUȚU: Mda… nu știu ce să zic. Teoretic nu trebuie făcută diferența, pentru că sunt toate produsele antivirus

NEACȘU IONEL: Acum am primit confirmarea. Dacă e vorba de stat, se aplică.

NEACȘU IONEL: (emoticon)

GABRIEL ȚUȚU: Deci nu mai e nevoie de clauză suplimentară (emoticon)

GABRIEL ȚUȚU: Vă va contacta avocatul investitorului să vă trimită contractul în draft

NEACȘU IONEL: Ok. Mâine începând cu ora 09:00. Cu TAF

GABRIEL ȚUȚU: Sigur

NEACȘU IONEL: După ce încheiem afacerea, vreau să ne cunoaștem

NEACȘU IONEL: Păi ne vom cunoaște înainte”. 

O altă conversație, de data aceasta cu Hudea Andrei Alexandru, surprinde modalitatea în care acesta și șeful Romarm au negociat sumele de bani care urmau să ajungă în conturi după încheierea contractului, potrivit stenogramelor din dosarul DNA.

Victor Piţurcă a fost reţinut și el de DNA, însă a fost ulterior pus în libertate în același dosar. Piţurcă a negat orice implicare, afirmând, marți, după audieri că nu are „nicio treabă cu această afacere”.

Victor Pițurcă a fost plasat sub control judiciar; DNA a început urmărirea penală și față de fiul său, Alex

În Ordonanţa de reţinere a lui Alex Pițurcă, emisă marţi după-amiază de procurorii DNA, antrenorul Victor Piţurcă, ar fi finanţat, conform anchetatorilor, operaţiunea de import, de la achitarea furnizorilor până la transport şi consiliere juridică.

Victor Piţurcă ar fi asigurat din fonduri proprii finanţarea operaţiunii – achitarea furnizorilor, transportului mărfurilor, consiliere juridică şi a altor servicii aferente introducerii în România a mărfurilor – se arată în documentele DNA.

Fiul fostului fotbalist, Alexandru Victorio Piţurcă, a avut rol de intermediar, mediind legătura între finanţatorul real, tatăl său, interpunând S.C. PAV GREEN ENERGY S.R.L, al cărei unic asociat era.

În dosar apar şi alte persoane, care s-au ocupat de logistică, relaţia cu furnizorul şi care l-au ajutat pe şeful Romarm să primească mita.

Procurorii afirmă că şeful Romarm Gabriel Ţuţu a organizat întreaga operaţiune comercială fiind cel care a identificat clientul – M.Ap.N., a asigurat transportul aerian şi canalul de comunicare între client – furnizor – finanţator,precum şi mportul bunurilor din China prin S.C. INTERARMS IMPEX S.R.L.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version