Un incident teribil s-a petrecut joi, la doi paşi de centrul Capitalei.

sursa foto Facebook Radu Ciorniciuc

Tavanul Şcolii nr. 141, din Rahova, s-a prăbuşit, cel mai probabil din cauza degradării şi a infiltraţiilor. Informaţia a fost transmisă iniţial de un utilizator Facebook care preciza că patru eleve au fost prinse sub dărâmături.

Ulterior, Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti a precizat că nu se afla nimeni în incinta şcolii la momentul respectiv pe motiv că aceasta organizează în aceste zile evenimentul “Şcoala altfel”.

“A fost o speculaţie. Am vorbit cu directoarea unităţii de învăţământ şi mi-a spus că nu era niciun copil în şcoală, pentru că în această perioadă se desfăşoară programul Şcoala altfel. Nu a fost nimeni rănit şi nimeni nu a suferit nicio intoxicaţie cu praf”, a declarat Ştefania Manea, purtătorul de cuvânt al ISMB.

Aceasta a precizat că şcoala respectivă avea toate documentele necesare pentru a demara procesul de reabilitare în vara acestui an. Elevii urmează să fie mutaţi la o altă unitate de învăţământ care va fi stabilită ulterior.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version