Luni începe examenul de titularizare pentru cele 4.319 posturi didactice/catedre vacante, dintre care 3.091 sunt în mediul urban şi 1.228 în mediul rural.

S-au înscris pentru ssusţinerea acestei probe 27.724 de candidaţi, dintre care 4.740 provin din promoţia de absolvenţi din acest an. 

Pentru susţinerea probei scrise, candidaţii trebuie să fie prezenţi în sala de concurs cel mai devreme la ora 8,00 şi cel mai târziu la ora 9,00, înainte de comunicarea subiectelor. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de patru ore, timp ce poate fi depăşit cu una-două ore doar de candidaţii cu cerinţe speciale. 

Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităţilor naţionale şi baremele de evaluare pentru cele 154 de discipline de concurs sunt asigurate de Centrul National de Evaluare şi Examinare şi vor fi publicate, după susţinerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro. 

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afişate în data de 23 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul http://titularizare.edu.ro. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version