Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Guvernul a aprobat prelungirea cu încă 3 luni a plafonării tarifelor RCA / 

Breaking News:

Titularizare 2022, rezultate finale: Note modificate la 96,69% de contestații

Rata notelor mai mari sau egale cu 7 la titularizare a crescut cu 2,05% după rezolvarea contestaţiilor, de la 48,68% la 50,73%, potrivit rezultatelor publicate, miercuri, de Ministerul Educaţiei.


În cazul a 4.915 contestaţii (96,69%) din totalul de 5.083 depuse (6.248 în anul anterior)notele au fost modificate astfel: pentru 3.062 de lucrări notele iniţiale au fost mărite, în timp ce pentru 1.853 de lucrări notele iniţiale au fost micşorate.

Procentul notelor între 5 şi 6.99: 32,96% (în scădere comparativ cu anul trecut – 35,02%).

Din promoţia curentă, 46,98% dintre candidaţi au obţinut note mai mari sau egale cu 7 (şapte), în creştere faţă de anul trecut: 42,65%. 146 de candidaţi au obţinut nota 10 (număr nemodificat faţă de prima afişare), iar 12.456 de candidaţi au obţinut note între 7 şi 9,99.

În centrele de evaluare au fost notate 24.843 de lucrări, din cele 24.862 transmise spre evaluare, întrucât lucrările a 19 candidaţi au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei.

Pentru a obţine statutul de titular, un candidat trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la inspecţia specială la clasă/proba practică şi să fie repartizat pe un post didactic vacant publicat pentru angajarea pe perioadă nedeterminată.

Nota la proba scrisă are o pondere de 75% din media de repartizare, iar nota la inspecţia specială la clasă sau la proba practică are o pondere de 25% din media de repartizare.

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în şedinţele de repartizare organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 29 iulie şi 1 august.

37 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv