Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

EXTERNE: Suedia și Finlanda solicită aderarea la NATO / SĂNĂTATE: Românii se pot vaccina cu doza 4 anti-COVID / Este disponibil vaccinul Pfizer / 

Breaking News:
Nicio noutate!

Tragedia cu 7 morți la ATI: Spitalul din Constanța nu avea aviz și autorizație de incendiu

Spitalul de Boli Infecțioase de la Constanța, unde s-a produs, vineri, tragedia cu 7 morți bolnavi de COVID internați la ATI, nu avea aviz și autorizație de incendiu.

Anunțul a fost făcut de prim-adjunctul șefului IGSU, Cristian Radu, într-o conferinţă de presă alături de Raed Arafat:

„Din documentele pe care le-am consultat până la acest moment, (…) obiectivul conţine mai multe clădiri care sunt vechi şi la momentul edificării nu se supuneau, potrivit legislaţiei, procesului de avizare-autorizare. De la acel moment, au fost edificate diferite lucrări care, de asemenea, până în anul 2004, nu s-a supus procesului de avizare-autorizare. (…) În perioada 2004-2007, s-au edificat o serie de lucrări printre care şi parte din acea instalaţie de detecţie şi semnalizare la incendii, dar şi alte lucrări (…) care atrăgeau această obligaţie. Astfel, noi am identificat că în anul 2007 exista un proces verbal de recepţie la terminarea lucrărilor care, din punctul de vedere al specificului acelor lucrări puse în operă, atrăgeau această obligaţie”, a explicat Cristian Radu.

El a precizat că, în 2017, în timpul unui control, reprezentanţii ISU Constanţa au comunicat conducerii spitalului obligaţia legală de a obţine această autorizaţie.

„Modalitatea prin care s-a comunicat oficial a fost în anul 2017, pe timpul unui control al colegilor mei de la ISU Constanţa, care au comunicat conducerii spitalului această obligaţie, au comunicat-o oficial, nefiind depuse de la acel moment documentaţia şi proiectul prin care se puneau în operă respectivele lucrări. Deci, la acest moment, concluzionăm că nu există o solicitare şi o depunere de acte sau documente prin care să se solicitate obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, deşi această obligaţie s-a născut odată cu anul 2007, când au fost recepţionate lucrări care se supun acestei prevederi legale”, a mai spus prim-adjunctul IGSU.

La rândul său, secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a arătat că la această unitate sanitară au fost făcute controale de către ISU atât în 2020, cât şi în februarie 2021, în timpul ultimului control fiind depistate nereguli precum improvizaţii şi nefuncţionalitatea instalaţiei de semnalizare a incendiului.

„În cadrul ultimului control au fost constatate anumite nereguli, (…) care se referă la instalaţiile electrice şi unele improvizaţii, la siguranţe dezechilibrate, (…) şi s-a constatat nefuncţionalitatea instalaţiei de semnalizare a incendiului. Exista în spital (…) senzori pentru oxigen care existau în saloane, am înţeles, dar instalaţia de detectare a incendiilor nu exista”, a spus secretarul de stat.

11 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv