“Este dovadă de primitivism să pui pe același palier psihologia cu vrăjitoria sau satanismul”, îi replică psihologul Dan Ivănescu Patriarhului Daniel, care a afirmat că psihologia, împreună cu magia, vrăjitoria și satanismul sunt pericole pentru societatea contemporană.

psiholog Dan Ivanescu
Psiholog Dan Ivanescu, președintele Asociației Sănătate Mintală pentru Calitatea Vieții

Președinte al Asociației Sănătate Mintală pentru Calitatea Vieții, Dan Ivănescu îi cere înaltei feţe bisericeşti să le adreseze scuze publice tuturor psihologilor din România.

“Declarația Patriarhului vine într-un context social foarte sensibil și este o dovadă de primitivism din partea domniei sale să pui pe același palier psihologia cu magia, vrăjitoria și satanismul. Este cu atât mai strigătoare la cer această declarație, cu cât psihologia este o știință foarte respectată peste tot pe planetă, care acordă premii internaționale și organizează conferințe și congrese naționale și internaționale, iar facultățile de psihologie scot anual foarte mulți specialiști de care societatea are nevoie. Nu pot cataloga această declarație decât în sensul primitivismului și îi cer Patriarhului să adreseze scuze breslei din care fac parte, deoarece nu merită acest tratament gratuit. Psihologii nu au fost niciodată în război cu biserica, dimpotrivă”, declară psihologul Dan Ivănescu.

“Modul opulent de a se îmbrăca şi mașina foarte scumpă” îl contrazic

Totodată, președintele Asociației Sănătate Mintală pentru Calitatea Vieții îi reamintește Patriarhului că “domnia-sa reprezintă cel mai bun exponat al concepției individualist-materialistă despre viață, iar acest lucru îl demonstrează la fiecare apariție publică, prin modul opulent de a se îmbrăca, prin mașina foarte scumpă pe care o conduce și prin toate beneficiile oferite de statul român”.

“Aceste beneficii de care se bucură Preafericitul Daniel sunt plătite din banii contribuabililor români, printre care se numără și psihologii. Consider că este un gest ipocrit să compari o știință recunoscută peste tot pe planetă cu satanismul, magia și vrăjitoria, dar în același timp să te bucuri de banii pe care îi produce această știință în economia de piață”, afirmă psihologul Dan Ivănescu.

“Colaborăm foarte bine cu preoți cu har”

Cu toate acestea, specialistul consideră că declarația Patriarhului “nu ar trebui extrapolată la nivel de Biserica Ortodoxă Română, chiar dacă domnia-sa este șeful acestei instituții”.

Psihologul Ivănescu subliniază că, în decursul carierei de psiholog, a colaborat și colaborează foarte bine cu preoți cu har, care își ajută semenii atât cât pot ei de bine, în orice condiție și în orice loc, nu doar în cadrul bisericii.

“Acest mod primitiv de a duce în derizoriu o breaslă profesională respectată nu trebuie să îl atribuim și altor preoți. Ar fi incorect din partea noastră. A fost gafa domniei sale și doar domnia sa trebuie să răspundă de ea. Lucrez de mulți ani cu preoți, întotdeauna am considerat că neajunsurile psihologiei pot fi suplinite de sfaturile preoților și viceversa, iar relația între biserică și psihologi ar trebui să fie una strânsă, cordială, al cărei obiectiv principal este ajutorarea oamenilor și creșterea calității vieții din toate punctele de vedere”, conchide președintele Asociației Sănătate Mintală pentru Calitatea Vieții.

author avatar
Madalin Bulf
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version