Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, care este și coordonatorul Departamentului pentru situații de Urgență (DSU), s-a vaccinat anticovid-19, luni, la centrul amenajat la Spitalul de urgență „Prof. dr. Dimitrie Gerota” din București.

Arafat a declarat că acum i-a venit rândul la vaccinare și că a făcut public acest lucru pentru că așa a promis.

Este un gest de normalitate. Deci noi am făcut un pas acum, pe care l-am așteptat, și eu vă spun, abia am așteptat să ajung să pot să mă vaccinez și am promis că fac acest lucru public și l-am făcut public ca să arăt un lucru: ce recomandăm, facem și noi. Nu recomandăm oamenilor să se vaccineze dacă noi nu ne-am fi vaccinat sau nu ne vaccinam. Îndemnul meu către toți este să înțeleagă că asta este speranța pe care o avem la acest moment, asta este calea pe care, dacă o urmează cât mai mulți, vaccinul fiind voluntar, nu este obligatoriu, este considerat vaccin sigur, este un vaccin care este gratuit, dacă totuși cât mai mulți îl facem, reușim poate cât mai repede să reajungem într-o situație cât mai aproape de normalitate“, a spus șeful DSU.

El a precizat că se vaccinează în fiecare an pentru gripa sezonieră:

Pentru mine, campania merge bine, nu stăm nici cel mai bine în Europa, nici cel mai prost. Stăm bine și este încă mult de făcut, pentru că numărul centrelor va crește, știu că astăzi există încă un pas sau mâine, în următoarele zile, Ministerul Sănătății va lua încă un pas înainte ca să plătească medicii de familie să participe la vaccinare, așa că da, există și premise de îmbunătățire, dar până acum eu consider că, totuși, printre țările din jurul nostru, a mers destul de ok ca și început. Dar acest lucru trebuie să fie amplificat mai departe“.

Arafat a mai spus că „sunt 4-5 colegi care nu vor să se vaccineze, dintre care doi au trecut recent prin boală”, dar „vaccinarea nu este la ordin” și nu este obligatorie.

Luni dimineață a sosit în România, pe cale aeriană, a patra tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech, constând în 150.150 doze. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version