Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a numit-o, marți, pe Olimpia-Iulia Zoican, medic, în funcția de manager interimar la Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Dorin Hociotă”.

Decizia vine după expirarea contractului deținut din anul 2009 de Andreea-Natalia Marinescu, care este contestată de mai mult timp de o parte din personalul medical din instituție.

Ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, a avut o întâlnire, săptămâna trecută, cu o parte a personalului medical al institutului, ca urmare a petiției publice lansate de mai mulți medici în luna mai 2018.

Ei acuzau, printre altele, imposibilitatea utilizării tuturor sălilor de operație ale instituției de către toți medicii angajați, acestea fiind „rezervate” și „închise” cu riscul periclitării stării de sănătate a pacienților, imposibilitatea asigurării de către medicii din gardă a asistenței medicale de urgență în gărzi la standarde și în condiții optime pentru pacienți și un mod de adresare ofensator, jignitor și umilitor în unitatea medicală.

„Voi fi partenerul medicilor și al întregului personal din spitale care își fac meseria la cele mai înalte standarde de profesionalism, cu empatie și cu respect pentru pacienți și colegi”, a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version