Joi seara (22.00, LIVE pe Dolce Sport 1 şi PRO TV), la Marsilia, se joacă Franţa – Germania, a doua semifinală de la Campionatul European de fotbal şi penultimul meci al turneului final.
Partida are o însemnătate aparte dacă ne gândim că cele două formaţii s-au înfruntat şi în luna noiembrie a anului trecut, la Paris, când Salah Abdeslam şi oamenii săi au pus la cale unul dintre cele mai grave atacuri teroriste din istoria recentă.
Din punct de vedere strict fotbalistic, meciul se anunţă a fi o sărbătoare a fotbalului, respectiv o confruntare în care totul este posibil.
Franţa a arătat o forţă ofensivă deosebită în sfertul cu Islanda şi vrea să profite de absenţele din tabăra Germaniei pentru a-şi lua revanşa pentru eliminarea de la Mondialul de acum doi ani. Atunci, nemţii au trecut de francezi cu 1-0, în sferturi, ulterior reuşind să câştige şi trofeul.
De aceasta dată, misiunea Germaniei este mai dificilă în condiţiile în care lipsesc Hummels, Gomez şi Khedira, iar adversarii au şi avantajul terenului propriu.
Însă Germania rămâne Germania, iar Joachim Low ştie foarte bine să-şi motiveze jucătorii, mai ales că are la dispoziţie individualităţi deosebite precum Thomas Muller, Mario Gotze, Mesut Ozil, Toni Kroos sau Schweinsteiger.
Învingătoarea din această seară dă piept cu Portugalia lui Cristiano Ronaldo şi Nani în finala de duminică, într-un ultim act care ar trebui să aducă o mulţime de momente istorice.