Armata israeliană a anunţat, luni, moartea altor doi soldaţi în luptele din Fâşia Gaza, numărul total al soldaţilor săi ucişi pe teritoriul palestinian de la începutul războiului cu Hamas ajungând la 44, relatează AFP.

Israelul bombardează fără încetare Fâşia Gaza după atacul lansat pe 7 octombrie de Hamas pe teritoriul israelian şi desfăşoară în paralel, din 27 octombrie, o operaţiune terestră cu scopul de a “anihila” mişcarea islamistă palestiniană care controlează Gaza.

Bilanţul de 44 de decese se referă la soldaţii israelieni ucişi “în Fâşia Gaza în timpul războiului”, a declarat un purtător de cuvânt al armatei israeliene.

Hamas a lansat un atac fără precedent asupra Israelului pe 7 octombrie, în timpul căruia cel puţin 1.200 de persoane au murit, marea majoritate civili ucişi în ziua atacului, potrivit autorităţilor israeliene.

Israelul a răspuns prin atacuri aeriene asupra Fâşiei Gaza, în urma cărora 11.180 de civili au fost ucişi, în mare parte civili, dintre care 4.609 de copii, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version