Un grav accident feroviar s-a produs, sâmbătă, în gara din localitatea bulgară Hitrino.
Un tren de marfă a deraiat chiar la intrarea în gară, vagoanele cisternă au lovit linia de electricitate şi au explodat. Deflagraţia a fost deosebit de violentă în condiţiile în care în vagoane se aflau propan butan şi propilenă.
Cel puţin cinci persoane au murit, în urma exploziei, şi alte 25 au fost rănite, dintre care trei în stare gravă. Dar autorităţile locale se aşteaptă ca bilanţul victimelor să crească.
Cel puţin 20 de clădiri din zonă au fost afectate. Premierul în exerciţiu, Boiko Borisov, s-a deplasat de urgenţă la faţa locului şi a recunoscut că se aşteaptă şi el, la cum se vede situaţia, ca bilanţul victimelor să crească.
S-a intervenit cu zeci de ambulanţe, pentru preluarea victimelor, iar aproximativ 150 de pompieri încă se luptă pentru a stinge incendiul, în timp ce alţii caută în casele afectate eventuali supravieţuitori.