Sătul să vadă la televizor spectacolul grotesc oferit de personaje precum Ted Cruz şi, mai ales, Donald Trump, actorul american Bill Murray a anunţat că şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale de anul acesta, din SUA.

Bill_Murray_Get_Low_TIFF09

“M-am gândit la treaba aceasta de ceva timp şi mi se pare că este momentul potrivit. Cei mai mulţi dintre candidaţi nu-mi plac. Bernie Sanders mi se pare un tip ok dar, în rest, îl avem pe Donald Trump, un Hitler în devenire, sau pe Ted Cruz, care pare hotărât să pornească Al treilea Război Mondial. Se hrănesc din ura şi paranoia deja existentă în această ţară şi cred că SUA merită ceva mai bun. Avem mulţi oameni buni, mult potenţial, dar există şi multă confuzie. Simt că dacă nu mă implic acum şi nu îmi încerc norocul, nu aş mai putea să dorm noaptea. Nu sunt un erou, vreau doar să ajut. Şi cred că pot să ajut fiind preşedinte”, a fost mesajul transmis de Bill Murray.

Nu se ştie deocamdată numele partidului care va susţine candidatura lui Murray, dar acesta este convins că “voi găsi oameni care să susţină viziunea mea. Cred că este momentul ca fiecare dintre noi să aibă grijă de el şi, eventual, pe cât posibil, să mai aibă grijă şi de altcineva. Trebuie să fim mai responsabili. Ne-am obişnuit să aibă altcineva grijă de noi şi nu cred că este ok ca alţii să fie responsabili pentru greşelile tale”.

Murray are curajul să se declare împotriva religiei, “pentru că religia produce ură şi rasism, este vinovată pentru cele mai multe pierderi de vieţi omeneşti din lume, te face să uiţi de adevăratele probleme pe care trebuie să le rezolvi şi, în general, religia este cel mai mare inamic al omenirii”.

Actorul este conştient că “nu voi fi popular printre oamenii religioşi, dar asta este”.

Paul Horner, şeful de campanie al lui Murray, este de părere că “SUA are nevoie de o figură nouă, care să nu aibă legături cu politica, iar Bill Murray este personajul ideal. Avem nevoie de un om ca Bill Murray mai mult ca niciodată. Este carismatic, încântător, inteligent, umil şi, mai ales, un om onest. Este o legendă vie şi exact ceea ce are nevoie SUA în acest moment”.

Bill Murray îşi începe campania prezidenţială miercuri în Arizona şi va continua săptămâna viitoare în Iowa.

Actorul de 65 de ani, cunoscut mai ales pentru rolurile din filmele de comedie, are la activ o nominalizare la Premiile Oscar, un Glob de Aur (plus alte patru nominalizări), două premii Emmy (plus o altă nominalizare) şi un premiu BAFTA.

Provine dintr-o familie numeroase, a avut opt fraţi, şi are, la rândul său, şase copii. A fost căsătorit de două ori, cu Margaret Kelly şi Jennifer Butler, şi are câţiva ani o relaţie cu artista Jenny Lewis, o cântăreaţă mai tânără decât el cu aproape 26 de ani.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version