Belgia se află, vineri după-amiază, sub influenţa unei noi alerte teroriste.

Angajatii si clientii IKEA au fost evacuati
Angajatii si clientii IKEA au fost evacuati

Forţele de ordine s-au sesizat, după ce a fost reclamată prezenţa unui pachet suspect în parcarea unui magazin IKEA situat în Zaventem, o suburbie a capitalei Bruxelles.

Poliţia şi geniştii au intervenit la faţa locului. S-a stabilit o zonă de siguranţă, iar toţi clienţii şi angajaţii magazinului au fost evacuaţi într-un timp rapid.

Cei care aveau maşinile parcate în exterior, au putut părăsi zona de urgenţă. Ceilalţi au fost dirijaţi către un Pizza Hut din apropiere şi au primit pături din partea autorităţilor, pentru a se proteja de frig.

Analizele efectuate asupra coletului nu au scos iveală prezenţa unei eventuale încărcături explozive, dar există posibilitatea să se decidă detonarea pachetului în mod controlat.

În urmă cu aproape două săptămâni, gările din Liege şi Charleroi şi Palatul Justiţiei din Bruxelles au fost evacuate din cauza unor colete suspecte. Şi atunci a fost vorba de alarmă falsă, dar belgienii sunt invitaţi să rămână în continuare alerţi, mai ales că încă nu a fost uitat atacul devastator de la aeroportul Zaventem, din martie anul trecut.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version