Incident incredibil petrecut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul turc Gaziantep, oraş aflat la câteva zeci de kilometri de graniţa cu Siria.

1044479589

Un atacator s-a aruncat în aer în apropierea unui restaurant în care avea loc o nuntă. Explozia a fost una extrem de puternică şi a pus, practic, la pământ localul.

Bilanţul atacului terorist este unul cutremurător. Cel puţin 50 de persoane au murit şi alte 100 au fost grav rănite. Preşedintele Turciei, Recep Erdogan, dă vină pe ISIS pentru atentat, deşi reprezentanţii Statului Islamic încă nu au revendicat atacul.

“Vreau să subliniez încă o dată că nu există nicio diferenţă între tentativa de lovitură de stat din 15 iulie, în care am pierdut 240 de cetăţeni, comisă de FETO (n.r. – reţeaua predicatorului auto-exilat Fethullah Gulen), între PKK (n.r. – Partidul Muncitorilor din Kurdistan), care numai în ultima lună a ucis 70 de membri ai forţelor de securitate şi atentatul din Gaziantep, probabil comis de către Daesh”, a fost mesajul transmis de preşedintele Recep Erdogan.

Erdogan şi premierul Binali Yildirim dau asigurări că “astfel de provocări nu vor reuşi să compromită unitatea, convieţuirea şi fraternitatea din interiorul ţării noastre”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version