Poliția turcă este din nou în alertă maximă, după ce o motocicletă încărcată cu explozibili a sărit în aer, joi, lângă o secție de poliție.

istanbul-bomb-attack-010

Inițial s-a spus că teroriștii ar fi detonat o mașină-capcană, însă Vasip Șahin, guvernatorul Istanbulului, a precizat că a fost vorba despre o motocicletă.

Tot Șahin a anunțat că este vorba despre cinci persoane rănite și cel puțin una se află în stare gravă. Din păcate acesta este doar ultimul dintr-o serie întreagă de atacuri teroriste care au lovit Turcia în ultimii ani.

Deși încă nu a fost revendicat oficial, atacul este pus pe seama membrilor Partidului Muncitorilor din Kurdistan, rebeli care luptă de mult timp pentru a obține independența acestui stat.

Autoritățile locale susțin că este mâna celor din PKK bazându-se atât pe stilul folosit, cât mai ales pe faptul că atacul a fost îndreptat împotriva unei secții de poliție sau a unei unități militare.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version