Accident aviatic petrecut, miercuri la prânz, pe Aeroportul Internaţional din Dubai, cel mai mare oraş din Emiratele Arabe Unite.

57a1bd4dc46188211b8b45a9

Un avion al companiei Emirates a ratat aterizarea şi s-a prăbuşit de la o înălţime relativ mică. Incidentul a fost urmat de un incendiu, partea din faţă a aeronavei luând foc la impactul cu solul.

La momentul respectiv erau circa 275 de persoane la bordul avionului. Din fericire, nu au existat victime, toate persoanele aflate la bord fiind evacuate printr-o ieşire de urgenţă.

Avionul decolase din India în urmă cu câteva ore şi asigura legătura între cele două state.

Autorităţile au intervenit prompt, iar reprezentanţii aeroportului au decis să suspende aterizările şi decolările pentru o perioadă nedeterminată.

Specialiştii de la faţa locului pun incidentul şi pe seama problemelor tehnice apărute din cauza căldurii. Pe aeroportul din Dubai se înregistrau 48 de grade Celsius în momentul procedurii incidentului în care a fost implicată aeronava EK521.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version