Banca Mondială (BM) suplimentează cu aproape 200 de milioane de dolari finanţarea de 723 milioane de dolari, aprobată săptămâna trecută, pentru sprijinirea serviciile sociale şi persoanelor vulnerabile din Ucraina.
Finanţarea face parte din pachetul de sprijin de 3 miliarde de dolari pe care Banca Mondială anunţase anterior că îl pregăteşte pentru Ucraina, în următoarele luni.
Preşedintele BM, David Malpass, a declarat, luni, că speră ca instituţia să finalizeze pachetul de sprijin de 3 miliarde de dolari în şase-opt săptămâni pentru a ajuta Ucraina să-şi acopere necesităţile de finanţare.
„Efortul de reconstrucţie va implica autostrăzi, poduri şi alte proiecte majore de infrastructură. Acestea se vor ridica la zeci de miliarde de dolari”, a afirmat Malpass.
Pentru a ajuta acum Ucraina, Banca Mondială va acorda „cât de mult numerar este posibil”. „De asemenea, vom începe o serie de proiecte pentru a-i ajuta pe ucraineni, inclusiv pe refugiaţi, ca parte a pachetului de sprijin de trei miliarde de dolari”, a explicat şeful Băncii Mondiale.
Acesta a adăugat că sprijinul combinat total aprobat deja pentru a ajuta Ucraina se ridică la aproximativ 925 de milioane de dolari. Austria a furnizat 11 de milioane de dolari unui fond de sprijin al donatorilor pentru a ajuta Ucraina. Până acum, s-au strâns în acest fond 145 de milioane de dolari, a informat Banca Mondială.