Preşedintele american Joe Biden a informat Congresul, marţi seara, în primul său discurs despre Starea Uniunii de la preluarea mandatului, că SUA trimite armament și 1 miliard de dolari pentru asistență umanitară.
Mulţi dintre parlamentarii şi oficialii prezenţi au purtat culorile drapelului ucrainean – galben şi albastru.
„Anunţ că ne vom alătura aliaţilor noştri închizând spaţiul aerian american pentru toate zborurile ruseşti, izolând şi mai mult Rusia şi adăugând o presiune suplimentară asupra economiei sale”, a declarat Biden.
El urmează, astfel, măsurile similare luate de Uniunea Europeană şi Canada după invazia Rusiei în Ucraina.
Joe Biden a promis că preşedintele rus Vladimir Putin „va plăti pe termen lung, chiar dacă va obţine avantaje pe câmpul de luptă din Ucraina”.
Totodată, preşedintele american a anunţat că SUA vor debloca 30 de milioane de barili de petrol din rezervele strategice, pentru a stabiliza piaţa după invazia Rusiei în Ucraina.
„SUA au lucrat cu alte 30 de ţări pentru a debloca 60 de milioane de barili de petrol din rezerve din întreaga lume. America va conduce acest efort, deblocând 30 de milioane de barili de petrol”, a declarat