UNTRR a solicitat autorităților britanice informații privind situația firmelor de transport rutier din România care efectuează operațiuni de transport din Marea Britanie în UE/din UE în Marea Britanie, după 29.03.2019, data retragerii Regatului Unit din UE.

Iată precizările Uniunii Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR):

“Autoritățile britanice au răspuns la câteva dintre solicitările UNTRR, cu privire la folosirea cărții de identitate (CI) sau a pașaportului la intrarea în Regatul Unit și la operațiunile de transport rutier de marfă și persoane după data de 29.03.2019.

Astfel, după data de 29.03.2019, CI emise de statele membre ale UE rămân valabile pentru a intra în Regatul Unit, însă această situație se va modifica pe parcurs, totul depinzând de viitoarea relație dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană.

Referitor la operațiunile de transport rutier de marfă și persoane, Regatul Unit speră și își dorește un Brexit ușor și să încheie un acord cu UE care să fie în avantajul ambelor părți. Regatul Unit salută Propunerea de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI privind normele comune care asigură conectivitatea de bază a transportului rutier de mărfuri cu privire la retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniune.

În acest sens, Regatul Unit colaborează cu partenerii europeni în vederea asigurării că acest Regulamentul este adecvat pentru toate părțile și poate fi implementat până la 29 martie 2019. În cazul în care nu se va încheia un acord între Regatul Unit și UE, autoritățile britanice sunt de părere că după data de 29 martie 2019 va reintra în vigoare Acordul între România și Regatul Unit cu privire la transporturile rutiere internaționale din anul 1969. În oricare dintre aceste scenarii se va aplica sistemul de autorizare CEMT.

Pe site-ul www.untrr.ro, operatorii de transport rutier pot consulta condițiile de efectuare a transporturilor rutiere, conform acordului bilateral dintre România și Regatul Unit”.

author avatar
Focus Economic
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version