Jurnaliştii de la Times au dat publicităţii un articol conform căruia România ar fi una dintre ţările vinovate pentru blocarea negocierilor pentru Brexit.

Este vorba de deja celebra problemă a cetăţenilor străini care trăiesc şi muncesc în Regatul Unit. Marea Britanie vrea ca drepturile acestor oameni să fie garantate de instanţele britanice.

În schimb, Uniunea Europeană, în special la îndemnul României, se opune acestei idei de teamă că legislaţia britanică se poate modifica împotriva străinilor.

Pe de altă parte, Franţa şi Germania vor să pună pumnul în gura britanicilor şi să facă în aşa fel încât Marea Britanie să suporte cea mai mare parte din nota de plată a acestui proces.

Franţa şi Germania vrea ca Marea Britanie să pună la bătaie 60 de miliarde de euro, în timp ce partea britanică este dispusă să achite doar o treime din această sumă.

În aceste condiţii, România, Franţa şi Germania au solicitat blocarea negocierilor pe noi capitole până când problemele de mai sus nu vor fi rezolvate.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version