Cancelarul austriac Sebastian Kurz a declarat, marţi, că el şi aliaţii săi din Europa de Est au exercitat presiuni pentru ca Uniunea Europeană să ajusteze distribuirea vaccinurilor  anti-COVID-19, după ce aceştia au denunţat-o ca fiind inegală, relatează Reuters.

<strong>Sebastian Kurz cancelarul Austriei<strong>

Kurz şi lideri ai Bulgariei, Cehiei, Sloveniei, Letoniei şi Croaţiei au scris, săptămâna trecută, preşedinţilor Comisiei Europene şi Consiliului, spunând că distribuirea nu se face în funcţie de populaţia ţării, aşa cum s-a convenit.

Aici trebuie să fie posibilă dezvoltarea unui mecanism de corecţie”, a declarat Kurz într-o conferinţă de presă cu omologii săi bulgar, ceh şi sloven, după o întâlnire la care liderii Croaţiei şi Letoniei s-au alăturat prin video-conferinţă.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, lucrează “pentru a găsi o soluţie”, a adăugat Kurz.

UE dispune de un mecanism de redistribuire a dozelor rămase atunci când unele ţări nu utilizează complet cotele alocate în conformitate cu distribuirea proporţională, iar Comisia a spus că revine statelor membre să decidă dacă doresc să fie aplicată din nou metoda de distribuire strict bazată pe populaţie.

Bulgaria şi Letonia au administrat o primă doză de vaccin celui mai mic procent din populaţia lor adultă din UE (fiecare la 4,1%), conform unui recent raport săptămânal al Centrului european pentru prevenirea şi controlul bolilor. În Malta, acest procent este de 14,9%, iar în Austria de 7,8%. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version