Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu începe să se enerveze pe Cîrstoiu /„Trebuia să facă deja conferinţa de presă ca să explice acuzațiil /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar ploile rămân până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

China trimite trupe în Rusia pentru exerciţii comune inclusiv cu soldați din India, Belarus, Mongolia şi Tadjikistan

China va trimite trupe în Rusia, la sfârşitul lunii august, pentru exerciţii comune conduse de Moscova şi la care vor lua parte, de asemenea, soldați din India, Belarus, Mongolia şi Tadjikistan, a anunţat miercuri Ministerul chinez al Apărării, citat de agențiile de știri.

Participarea Chinei la aceste exerciţii comune „nu are legătură cu situaţia internaţională şi regională actuală” și face parte dintr-un acord anual de cooperare bilaterală cu Rusia, precizează Ministerul chinez al Apărării.

„Obiectivul este aprofundarea unei cooperării pragmatice şi amicale cu armatele ţărilor participante, îmbunătăţirea nivelului de colaborare strategică între părţile participante şi consolidarea capacităţii de reacţie la diverse ameninţări în materie de securitate”, se arată în comunicat.

Moscova a anunţat, cu trei săptămâni în urmă, organizarea de manevre militare strategice în estul Rusiei, între 30 august şi 5 septembrie, sub numele de cod „Vostok 2022″ (“Est 2022”), indicând că vor participa şi contingente din alte ţări.

La aceste exerciţii, care se vor desfăşura în 13 poligoane militare, pe lângă trupele terestre şi aeriene ruseşti, vor mai participa contingente ale Armatei de Eliberare Populare Chineze (PLA, armata chineză), Indiei, Belarusului, Tadjikistanului şi Mongoliei, printre alte ţări.

Ultimele astfel de exerciţii datează din 2018.

Cu puţin timp înainte de ofensiva armată a Rusiei în Ucraina în 24 februarie, Beijingul şi Moscova au proclamat un parteneriat strategic “fără limite”.

Responsabili americani afirmă totuşi că nu au constatat livrări de echipamente militare chineze Rusiei sau un ajutor al Beijingului către Moscova în faţa sancţiunilor occidentale, conform agenţiilor de presă citate. 

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv