Premierul Dacian Cioloș s-a întâlnit astăzi la Timișoara cu omologul său sârb, Aleksandar Vučić, cei doi stabilind colaborarea în mai multe domenii, inclusiv înființarea unor patrule comune la frontieră.

ciolos vucic

Dacian Cioloș a precizat că au fost abordate mai multe subiecte, precum perspectivele de cooperare economică – “aici avem un potențial care este insuficient exploatat”.

Premierul Aleksandar Vucic a fost însoțit de o delegație consistentă de miniștri, care au semnat mai multe documente cu partea română.

Primul a fost un protocol între ministerele Afacerilor Interne din România și din Serbia, semnat de ministrul Dragoș Tudorache și vicepremierul Neboisa Stefanovici, privind constituirea și activitățile patrulelor comune de-a lungul frontierei de stat comune.

“Am discutat și despre activitățile comune la frontieră pentru protecția frontierei comune și aici cei doi miniștri au avut discuții mai detaliate despre ceea ce putem face împreună. Am convenit această patrulare comună, am convenit totodată să analizăm posibilitatea ca la un punct de frontieră să creștem prezența sau să modificăm programul de activitate, în așa fel încât să avem un nou punct de frontieră deschis 24 de ore din 24, pentru a facilita traficul de persoane în această zonă. Am discutat și despre ce putem face mai mult pentru a întări cooperarea legată de Dunăre și pe partea de transport, dar și pe partea de turism”, a precizat Dacian Cioloș.

Întrebat când vor deveni funcționale aceste patrule, premierul român a răspuns:

“Aceste patrule urmează să intre în activitate în perioada imediat următoare. Contacte, discuții între miniștri noștri de interne au tot fost în această perioadă în acest an. De data aceasta am reușit să formalizăm cadrul, contextul în care se vor organiza aceste patrule, deci în perioada imediat următoare ele vor intra în activitate. Deja există contacte foarte frecvente între polițiștii de frontieră de o parte și de cealaltă, însă prin acest protocol vom avea chiar o patrulare comună și atunci va fi mai ușor de lucru”.

“Sigur, legat de fluxurile migraţioniste, în măsura în care și aceste patrule vor intra în activitate, va fi mult mai ușor de controlat fluxul migrator și noi, pe partea noastră, am luat oricum măsuri de întărire a prezenței în această zonă, însă cooperarea aceasta cu prietenii și cu vecinii sârbi este una esențială și importantă și de o parte și de alta și doresc să-i mulțumesc domnului prim-ministru și pentru acest acord, pentru că știm că pentru Serbia nu este ușor să gestioneze aceste lucruri, dar trebuie să-i mulțumesc pentru modul în care am conlucrat și am cooperat și până acum, pe partea de frontieră cu România”, a adăugat el

Cel de-al doilea document a fost Declarația comună privind sprijinul României pentru integrarea europeană a Serbiei, parafată de ministrul Afacerilor Externe al României, Lazăr Comănescu, și Iadranka Ioksimovici, ministrul delegat responsabil cu Afacerile Europene.

Cel de-al treilea document a fost Declarația comună în domeniul muncii și al politicilor sociale, semnată de ministrul Muncii Familiei Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Dragoș Pâslaru, și omologul Aleksandar Vulin, ministrul Muncii Veteranilor și a Politicii Sociale din Serbia.

Premierul Cioloș a mai spus că a discutat despre cooperarea pentru sprijinul Republicii Serbia pentru aderarea la UE: “Este și în interesul nostru să avem o Serbie europeană din toate punctele de vedere în Balcanii de Vest. S-a semnat astăzi și un protocol și l-am asigurat pe dl prim ministru că va avea tot sprijinul nostru pentru reformele pe care Serbia are în vedere să le facă în vederea pregătirii pentru aderarea la Uniunea Europeană”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version