Premierul Dacian Cioloș participă zilele acestea, la New York, la a 71-a sesiune a Adunării Generale a ONU.

ciolos

Chiar înainte de a participa la dineul oficial organizat de secretarul general al ONU, Ban Ki Moon, Cioloș a avut mai multe discuții importante cu Justin Trudeau, premierul Canadei, și cu Sauli Niinisto, președintele Finlandei.

Cioloș și Trudeau au căzut de acord că există perspective bune pentru ca vizele pentru români să fie ridicate într-un viitor cât mai apropiat.

De asemenea, cei doi premieri au discutat despre contribuția Canadei la întărirea flancului estic al NATO.

Pe de altă parte, Cioloș și președintele Finlandei au discutat despre posibilitatea de a constitui un mecanism de consultare în privința președinției UE, știut fiind faptul că România va prelua șefia UE în prima jumătate a anului 2019 și va fi urmată de Finlanda la conducerea uniunii.

Cioloș și Niinisto au discutat și despre securitatea UE și despre impactul Brexitului asupra viitorului Uniunii Europene.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version