Barcelona a fost luni la prânz din nou în alertă maximă.

Piața Catalunya, una dintre cele mai aglomerate zone din oraș, a fost evacuată din cauza unui colet suspect. S-a luat această decizie, după ce un turist a alertat forțele de ordine pe motiv că ar fi găsit un colet suspect într-un autobuz turistic.

Din fericire, alarma s-a demonstrat a fi una falsă, cel mai probabil fiind vorba despre un rucsac uitat de unul dintre turiștii care au folosit autobuzul luni dimineața.

Totuși, starea de alertă este menținută în continuare la un nivel înalt, mai ales după ce luni a fost raportat al 15-lea deces înregistrat în urma atacului terorist de pe Las Ramblas, de săptămâna trecută.

Este vorba despre un bărbat de 34 de ani găsit înjunghiată într-o mașină care a spart un baraj al poliției la câteva ore după atacul de la Barcelona.

Bărbatul era proprietarul automobilului cu care a reușit să fugă unul dintre suspecții căutați în continuare de poliție.

Cele 15 persoane care și-au pierdut viața în urma atacului de la Barcelona provin din Spania, Italia, Portugalia, Belgia, SUA, Canada și Australia.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version