Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: RA-APPS menține misterul în scandalul vilei „Împăratului” / „Stabilirea destinaţiei acestui imobil nu este în competenţa noastră” / POLITICĂ: Coaliția PSD-PNL legalizează traseismul aleșilor locali, cu 3 luni înainte de alegeri / COPY-PASTE Dragnea /

Breaking News:

Doborârea dronei americane în Marea Neagră: SUA şi Rusia au versiuni contradictorii

SUA şi Rusia au versiuni contradictorii în privința doborârii dronei americane în Marea Neagră, provocate, marți, de aviaţia militară rusă, relatează Reuters.

Washingtonul a anunţat marţi că un avion de vânătoare rusesc Su-27 a lovit o dronă americană MQ-9 “Reaper” pentru culegere de informaţii şi monitorizare. Departamentul Apărării Statelor Unite afirmă că avionul Suhoi a lovit elicea dronei, obligând forţele aeriene americane să o aducă la nivelul mării.

„De mai multe ori înaintea coliziunii, Su-27 a evacuat combustibil şi a zburat în faţa MQ-9 în mod iresponsabil şi neprofesionist”, a afirmat comandantul forţelor aeriene ale SUA din Europa şi Africa, generalul James B. Hecker. El a apreciat că “incidentul demonstrează lipsă de competenţă, pe lângă un comportament lipsit de siguranţă şi de profesionalism”.

Statele Unite au comunicat că drona efectua operaţiuni de rutină în spaţiul aerian internaţional când a fost interceptată şi lovită de avionul rusesc.

Moscova susţine însă că drona zbura în apropiere de Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014, îndreptându-se către teritorii revendicate de Rusia.

„Ca urmare a unor manevre bruşte, în jurul orei 9:30 (ora Moscovei), vehiculul aerian fără pilot MQ-9 a început un zbor necontrolat cu pierdere de altitudine şi s-a izbit de apă”, a relatat Ministerul Apărării rus.

Rusia a precizat că transponderele dronei erau oprite, iar avioanele de luptă au fost ridicate de la sol pentru a o identifica.

„Avioanele de vânătoare ruseşti nu au folosit armamentul de la bord, nu au intrat în contact cu vehiculul aerian fără pilot şi au revenit în siguranţă la aeroportul de bază”.

Ambasadorul american la Washington, Anatoli Antonov, a declarat că zborul dronei a fost inacceptabil. “Acţiunile inacceptabile ale forţelor armate ale Statelor Unite în apropierea imediată a frontierelor noastre sunt un motiv de îngrijorare”, a spus el, adăugând: “Ştim foarte bine despre misiunile de recunoaştere şi atac la care sunt folosite dronele”. Diplomatul a întrebat retoric “dacă, de exemplu, o dronă rusească de atac ar apărea în apropiere de New York sau San Francisco, cum ar reacţiona forţele aeriene şi marina militară ale SUA?”.

Antonov a avertizat că Statele Unite ar trebui să nu mai trimită drone atât de aproape de “graniţele Rusiei”.

Drona Reaper este descrisă de forţele aeriene americane ca un aparat de zbor “utilizat în primul rând ca un mijloc de colectare a informaţiilor, iar secundar împotriva unor ţinte dinamice de execuţie”. “Având în vedere timpul de zbor deasupra obiectivului, senzorii cu rază mare de acţiune, echipamentul de comunicare multimodal şi armamentul de precizie oferă o capacitate unică de efectuare a loviturilor, coordonare şi recunoaştere împotriva unor ţinte de valoare ridicată, cu viteze mari şi intervale de timp sensibile”, arată prezentarea oficială.

Reaper „poate efectua de asemenea următoarele misiuni şi sarcini: culegere de informaţii, monitorizare şi recunoaştere, sprijin aerian apropiat, căutare şi salvare în condiţii de luptă, lovituri de precizie, ghidare lase a unor arme, supravegherea convoaielor şi a raidurilor, eliberarea rutelor, dezvoltarea ţintelor şi ghidare aeriană finală”.

„Capacităţile MQ-9 o fac deosebit de aptă pentru operaţiuni de război neobişnuite, operaţiuni în sprijinul obiectivelor comandanţilor în luptă”, apreciază aviaţia militară a SUA. 

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv