Autorităţile franceze anunţă, vineri, arestarea lui Gregorian Bivolaru, personaj condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase ani de închisoare pentru pornografie infantilă şi exploatarea sexuală a minorilor.

sursa foto lapresa.ro
sursa foto lapresa.ro

Cunoscut drept liderul MISA, organizaţie sub egida căreia se organizau tot felul de acţiuni dubioase inclusiv partide de sex în grup filmate, Bivolaru a fost achitat iniţial de două instanţe de judecată înainte ca procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba să facă recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care l-a condamnat la şase ani de închisoare.

Bivolaru a reuşit să fugă din ţară, iar într-o perioadă s-a ascuns în Suedia. Au fost însă emise mandate de urmărire europeană şi internaţională pe numele lui Bivolaru.

Iar vineri acesta a fost reţinut pe teritoriul Franţei. Autorităţile franceze susţin că l-au reţinut pe liderul MISA în baza unei informări venite din partea Interpol. În momentul reţinerii, Bivolaru avea acte false asupra sa.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version