Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, luni, o alertă de călătorie pentru Spania, care se află sub avertizări Cod Roșu, Portocaliu și Galben de caniculă și vânt, până miercuri. 

foto Jean Mihai Pîlșu

Luni:

  • Cod Roşu de caniculă (36 C – 42 C) şi vânt (de până la 80 km/h) pentru comunităţile Murcia şi Comunitatea Valenciană;
  • Cod  Portocaliu de caniculă (36 C – 42 C) şi vânt (de până la 80 km/h) pentru comunităţile Andaluzia şi Insulele Baleare (inclusiv oscilaţii ale nivelului mării de 0,7m);
  • Cod  Galben de caniculă (38 C) pentru comunităţile Aragon, Castilla la Mancha şi Catalonia.

Marţi:

  • Cod  Galben de vânt (de până la 80 km/h) pentru comunităţile Catalonia, Comunitatea Valenciană şi Insulele Baleare.

MAE le recomandă cetăţenilor români să consulte în permanenţă informaţiile comunicate de autorităţile spaniole şi să respecte instrucţiunile acestora. În caz de urgenţă, cetăţenii care se află în zonele afectate pot contacta autorităţile spaniole competente, apelând telefonul de urgenţă 112.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Secţiei Consulare ale Ambasadei Românei la Madrid: +34 91.734.4004, apelul fiind redirecţionat către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi următoarele linii telefonice de permanenţă, în funcţie de regiune:

  • Secţia consulară din cadrul Ambasadei României la Madrid: +34 669.362.202;
  • Consulatul General Barcelona: +34 661.547.853;
  • Consulatul General Sevilla: +34 648.212.169; +34 659.923.533;
  • Consulatul General Bilbao: +34 608.956.278;
  • Consulatul Castellon de la Plana: +34 677.842.467;
  • Consulatul Ciudad Real: +34 609.513.790;
  • Consulatul Zaragoza: +34 663.814.474;
  • Consulatul Almeria: +34 682.733.408.

MAE recomandă consultarea paginilor aemet.es/es/eltiempo/prediccion/avisoswww.mae.rowww.meteoalarm.eu şi reaminteşte că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version